Cum să mănânci sănătos atunci când ții post – soluții simple direct de la medicul nutriționist

Cum să mănânci sănătos atunci când ții post – soluții simple direct de la medicul nutriționist

Cum să mănânci sănătos atunci când ții post – soluții simple direct de la medicul nutriționist

Postul înseamnă simplitate, mindfulness, inclusiv în farfurie. Vă împărtășim câteva soluții pentru a mânca sănătos în perioada postului, oferite de
Dr. Delia Reurean-Pintilei, medic primar Diabet, nutriție și boli metabolice.

În post nu consumăm alimente de origine animală. Dar cu ce le înlocuim, pentru că vrem ca mâncarea să aibă gust și să ne sature

Vă împărtășesc câteva soluții:

În primul rând ai grijă ca la fiecare masă să aduci o sursă de proteine. Alege cât mai simplu – pâine integrală, fulgi de ovăz, paste integrale, orez integral și năut, linte, fasole boabe, mazăre. Astfel incluzi proteine vegetale de calitate, care sunt formate din aminoacizi esențiali în cantități suficiente. Aminoacizii esențiali (sună complicat) sunt cărămizi care susțin imunitatea, puterea musculară și multe altele pentru buna funcționare a organismului.

În continuare, tot surse de proteine sunt și nucile, migdalele, caju, semințele de dovleac, floarea soarelui etc. Ai grijă să fie crude, pentru a aduce în organism grăsimi sănătoase. Mai mult decât atât, acestea au în plus și fibre care favorizează apariția sațietății – te vei sătura mai repede și pentru o perioadă mai lungă de timp.

Nutriționiștii din echipa Clinicii de Nutriție țin cont mereu și de particularitățile religioase, culturale, economice ale persoanei. Știm foarte bine faptul că postul religios, fie ortodox sau catolic, este un moment important pentru noi toți atât din punct de vedere moral, dar și alimentar.

Ținut corect, postul aduce multe beneficii pentru organism prin abundența de nutrienți din plante și disciplina alimentară pe care o propune.

Dr. Delia Reurean-Pintilei

Medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Fiecare masă trebuie să fie îndestulătoare. De obicei în farfurie era și carne, prelungea timpul de digestie și nu erai tentat să pui mai mulți cartofi și să mănânci mai mult.  În post, lângă cartofi pregătește și legume, fie proaspete, fie gătite. De exemplu: cartofi copți la cuptor și salată de roșii (nu prea au gust acum, așa că pune pătrunjel, un strop de ulei de măsline, un praf de sare aromatizată cu fulgi de usturoi); poți alege legume gătite – păstai înăbușite și împrietenite cu usturoi alături de felii de cartofi la cuptor cu ulei de măsline și condimente. Uite și un alt exemplu, salată de crudități – țelină, morcov, măr și nuci și cea mai bună brânză tofu pe care o găsești.

Secretul este să te saturi cu cât mai puține calorii la fiecare masă.

Am scris mai sus un strop de ulei. E de avut grijă aici, 1 lingură de ulei aduce calorii în plus și multe linguri vor contribui la creșterea în greutate. 

Când e dezlegare la pește, profită, avem idei de meniuri foarte variate. Proteinele din pește sunt de calitate, grăsimea este una sănătoasă și sprijină imunitatea, e frig și avem nevoie. O idee: fierbe niște paste integrale respectând minutele de pe cutie, pune într-o tigaie ulei de masline, puțin usturoi, fructele de mare și puțin vin alb; pune părtrunjel sau coriandru deasupra și pastele. Ai o porție completă de nutrienți! 

S-a întâmplat să îți fie foame mai repede după un mic dejun sau un prânz de post?

Gustările sunt binevenite: măr crud sau copt cu nuci, felii de mandarină alături de cateva migdale, felii de ardei și 1-2 linguri de hummus plus 2 biscuți sărați.

Așa-i că sună promițător?

Cred că până acum sigur ți-a crescut pofta de mâncare… este însă important să fii atent la cantitate și la cât de des iei gustările, pentru a satisface senzația de foame și a rămâne în grafic cu greutatea.

Îți propun și un model de alimentație sănătoasă și gustoasă în post realizat de dieteticienii Clinicii de Nutriție.

De încercat și savurat!

Email

andrei@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter
Fructele îngrașă sau nu?

Fructele îngrașă sau nu?

Fructele îngrașă sau nu?

Fructele sunt vedetele controversate ale verii. Știm oare cum să le consumăm pentru a nu crește în greutate?

Deoarece fructele sunt cele mai bogate în fructoză, au fost pe nedrept considerate responsabile pentru kilogramele în plus. În special pentru grăsimea din abdomen. Dar lucrurile nu sunt chiar așa de simple:

1. Niciun aliment izolat nu produce creștere în greutate, ci excesul caloric. Consensul științific ne spune însă că este puțin probabil să apară exces de grăsime din cauza fructozei care se găsește în mod natural în alimentele neprocesate din dietă, consumate moderat și variat. Mai ales fructoza din fructele proaspete, integrale.

2. Studiile existente generalizează rezultatele obținute pe modele animale cu obezitate sau cele realizate pe oameni, dar care au primit intenționat doze excesive de fructoza tocmai cu scopul de a studia efectele ei în organism. Doar că nu trăim într-un laborator și noi mâncăm mai mult decât fructoză sau fructe.

În concluzie, „doza face otrava”. În cadrul unei alimentații echilibrate, adaptate necesarului caloric și gradului de activitate fizică, fuctoza care provine din fructe proaspete este utilizată eficient de către ficat pentru a produce energie.

Dacă depășim porțiile recomandate de fructe și se suplimentează cu alte surse procesate, în special sucurile din comerț sau fresh-urile de fructe, atunci excesul poate fi transformat în grăsime care se depune preponderent în ficat și în abdomen (grăsime viscerală).

E complicat, doar e știință! Dar cu măsură putem mânca azi fructe, fără a dăuna siluetei de mâine.

Email

andrei@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter
Vrei un corp suplu? Spune NU dietelor cu termen de expirare!

Vrei un corp suplu? Spune NU dietelor cu termen de expirare!

Vrei un corp suplu? Spune NU dietelor cu termen de expirare!

Kilogramele în plus sunt asociate în mod frecvent cu disconfortul estetic, deși din punct de vedere medical supragreutatea / obezitatea este recunoscută drept o boală cronică, complexă, recidivantă, cu o paletă variată de factori cauzali.

Semnele de întrebare apar în special atunci când:
  • îți spui „nu mă mai suport, nu-mi place de mine, de ceea ce văd în oglindă”
  • hainele ajung să fie neîncăpătoare – devine tot mai dificil să găsești haine care să se potrivească noilor < forme > etc.
Inevitabil se instalează dorința de a pierde în greutate: acum, ușor și cât mai rapid. Iar în întâmpinarea nevoilor tale, justificate sau nu, apar toate dietele comerciale care promit rezultate uimitoare, pierderea a X kilograme în Y zile, săptămâni sau nu mai mult de 3 luni, deoarece ne pierdem răbdarea.

Astfel, scopul unui program de intervenție medicală nutrițională în acest sens este reprezentat de reducerea sustenabilă în greutate, progresivă, care să poată fi menținută și peste 2, 3, 5, 10 ani, preferabil întreaga viață.

Acest lucru se poate realiza prin perseverență, prin furnizarea de informații nutriționale credibile, ce au o bază științifică solidă, simplificate pentru a fi aplicabile individului și comunității. Acestea se vor traduce la nivel de individ și prin extensie la nivelul întregii familii, prin corectarea obiceiurilor dietetice dăunătoare și integrarea graduală a principiilor de alimentație sănătoasă.

Pierderea kilogramelor în plus trebuie să constituie un „efect secundar” de dorit al optimizării stilului de viață, pe lângă ameliorarea parametrilor biochimici (glicemie, profil lipidic, status vitaminic și mineral etc.) care sunt de regulă modificați și însoțesc creșterea patologică în greutate, iar nu în cele din urmă îmbunătățirea calității vieții. Scăderea ponderală reprezintă una dintre modalitățile de control ale intervenției medicale nutriționale, iar nu un obiectiv în sine.

Dacă dorești o intervenție nutrițională eficientă, individualizată, te invităm la noi la clinică. Împreună dorim să constituim un etalon în educația nutrițională pentru o comunitate sănătoasă și conștientă privind alegerile alimentare. Îți oferim:

  • O abordare multidisciplinară managementului greutății, cât și tratamentul oricărei afecțiuni cu indicație medicală nutrițională, fie că este vorba de gută, diabet, hipertensiune, dislipidemie (ex: colesterol și/sau trigliceride peste limitele superioare), boli renale, afecțiuni digestive, anemii, cancer, boli endocrine și altele;Integritate, etică și transparență, confidențialitate;
  • Soluții reale, fără a sacrifica sănătatea sau plăcerea de a mânca;
  • Rezultate sustenabile pe termen lung, fără a pune în pericol sănătatea ta imediată și viitoare.
Email

andrei@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter
Cum recunoști o dietă „la modă”?

Cum recunoști o dietă „la modă”?

Cum recunoști o dietă „la modă”?

Dorința de a pierde cât mai rapid și fără efort în greutate a avut drept consecință apariția multor așa-zise diete „la modă” sau comerciale, care promit rezultate uimitoare, ușor de obținut și într-un timp foarte scurt.

Acum că au trecut zeci de ani de la apariția celebrelor diete care redevin ciclic „la modă” sau se reinventează în funcție de cele mai în vogă trenduri nutriționale, iar societatea a ridicat standardul de frumusețe (și opțional cel de sănătate) la a fi cât mai „slab”, remarcăm faptul că realitatea este diametral opusă.

În mod paradoxal, numărul cazurilor de suprapondere și obezitate prezintă o creștere galopantă, mai ales la copii și adolescenți, iar persoanele care urmează aceste diete tind să câștige mai mult în greutate după terminarea lor. De asemenea, ele dezvoltă o preocupare patologică pentru mâncare, fapt care constituie un factor de risc pentru apariția tulburărilor de comportament alimentar.

Deși dietele au fost concepute pentru a lupta împotriva obezității și a afecțiunilor din sfera metabolică – drept tratament pentru o boală – popularizarea foarte agresivă a regimurilor de slăbit dezechilibrate, aiuristice, a creat dorință și impropriu spus „nevoie” chiar și în rândul persoanelor ce nu necesitau o astfel intervenție nutrițională, atât de restrictivă.

De aceea, înainte de a lua orice decizie privind scăderea în greutate, este recomandat să consultați un specialist în nutriție. Doar acesta vă poate confirma dacă este sau nu nevoie de o asemenea intervenție și în ce anume va consta, în funcție de statusul ponderal, compoziția corporală, gradul de activitate fizică realizat, preferințele și toleranțele personale la alimente, prezența patologiilor în funcție de caz.

Ce sunt dietele „la modă”?

Potrivit Asociației Britanice de Dietetică, o dietă „la modă” se aseamănă unui plan alimentar, dar care impune restricții severe, fie excluderea unei grupe de alimente sau a mai multor, fie interzice anumite combinații alimentare, se practică pe termen scurt și are ca scop scăderea foarte rapidă în greutate. În mod paradoxal, majoritatea persoanelor care adoptă astfel de diete sfârșesc prin a face alegeri alimentare în continuare dăunătoare pentru sănătate și se supra-alimentează, ceea ce conduce inevitabil la recâștigarea kilogramelor.

Adevărul despre eficiența dietelor nu este unul foarte optimist așa cum se vehiculează, deoarece „slăbitul” nu este despre calorii, mâncare și atât. Procesul de scădere în greutate înseamnă comportament alimentar corect, disciplină, responsabilitate, auto-control, echilibru, depășirea zonei de confort și adoptarea unei noi rutini alimentare sănătoase și a unui stil de viață activ pe termen nelimitat.

%

98% dintre persoanele care scad în greutate recâștigă kilogramele într-o perioadă de 5 ani

%

90% dintre persoanele care scad în greutate câștiga mai multe kilograme decât au pierdut inițial

%

doar 5-10% dintre persoanele care țin o dietă reușesc să mențină pierderea a ≥ 10% din greutatea inițială.

Cum recunoști o „dietă la modă”?

  1. Se concentrează într-un mod obsesiv asupra unui aliment specific sau a unor nutrienți care „îngrașă” și care trebuie în mod obligatoriu evitați, ori a unor alimente „minune” care consumate regulat vor „arde grăsimea” sau vor „topi colăcelul de pe abdomen”.
  2. Dieta presupune restricții severe, eliminarea totală a unor grupuri de alimente.
  3. Afirmațiile și promisiunile sună prea frumos pentru a fi adevărate. Dietele nu sunt precum hainele. Nu poți să le probezi, apoi să observi dacă se potrivește și în final să decizi dacă rămâi la ea sau nu. Sau cel puțin, nu fără consecințe negative asupra sănătății.
Email

posta@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter
Atitudinea față de obezitate sau cum putem fi noi parte din soluție

Atitudinea față de obezitate sau cum putem fi noi parte din soluție

Atitudinea față de obezitate sau cum putem fi noi parte din soluție

Ziua Mondială Împotriva Obezității are loc în data de 11 octombrie anual, și își propune creșterea gradului de conștientizare a riscurilor pe care supraponderea și obezitatea le implică.

Ziua Mondială Împotriva Obezității are loc în data de 11 octombrie anual, și își propune creșterea gradului de conștientizare a riscurilor pe care supraponderea și obezitatea le implică.
Anul 2018 este dedicat neutralizării stigmatului obezității, una dintre cele mai actuale forme de discriminare acceptate la nivel social.

Impactul obezității se extinde dincolo de dimensiunea sa medicală și estetică. Persoanele care suferă de această patologie tind să fie în mod frecvent stigmatizate în societatea în care trăim, discriminarea și prejudecățile cu care se confruntă fiind și ele la rândul lor, consecințe ale bolii pe lângă comorbiditățile și dizabilitățile asociate obezității. Luând în considerare prevalența importantă a supraponderii și a obezității*, indiferent de categoria de vârstă, atitudinea negativă și fobia societății față de obezitate au devenit o realitate la fel de „palpabilă” precum manifestările sale clinice. Dar nu la fel de „vizibilă”, din nefericire.

Sensul inițial al termenului <stigmat> se referea la semnele existente pe corp ca indiciu al unei moralități îndoielnice, lucru care se traduce în prezent prin încadrarea din inerție a persoanelor cu probleme de greutate în tiparele unei persoane „leneșe”, „lacome”, „gurmande”, „nemotivate”, „lipsite de voință”, „mai puțin inteligentă”, „mai puțin atractivă”, „lipsită de succes/ fără șanse de succes”, „hiperindulgență” etc.

Obezitatea constituie rezultatul globalizării („globesity”), al unui mediu obezogen, care ne încurajează să consumăm mai mult decât avem nevoie, mai des, la fiecare pas și la orice oră din zi și din noapte, al unei industrii alimentare ostile ce perturbă accesul la hrană de calitate, nutritivă. În acest caz este dificil de stabilit cât reprezintă responsabilitatea individului și cât este vina societății pentru pandemia de obezitate cu care ne confruntăm. Cu toate acestea, a fost formulat un set de norme prin care persoanele cu obezitate să fie „penalizate” pentru prezența excesului ponderal.

Mesajul  este unul simplu: să nu fim noi „călăii” persoanelor cu tulburări de greutate, ci să fim parte din soluție.

*Potrivit unui studiu publicat în 2017 The New England Journal of Medicine obezitatea afecta în 2015 un total de 107.7 milioane de copii și 603.7 milioane de adulți la nivel mondial. Aceste cifre contrazic previziunile din 1997 ale Organizației Mondiale a Sănătății conform cărora abia în anul 2045 abia se va atinge pragul de 700 milioane de adulți cu obezitate.

Email

andrei@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter