intervenții bariatrice

Chirurgia bariatrică. Ce presupune și cum știu dacă pot beneficia de o astfel de intervenție?

Chirurgia bariatrică sau chirurgia obezității se referă la operațiile efectuate la nivelul stomacului și/sau intestinului, care au ca rezultat scăderea rapidă în greutate la pacienții cu obezitate, în scop curativ.

Chirurgia bariatrică este un tratament sigur, pe termen lung, având ca efect îmbunatățirea stării de sănătate și prevenirea sau tratarea afecțiunilor cauzate de excesul ponderal, precum: prediabet, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială, dislipidemie, afecțiuni cardiovasculare, steatohepatită non-alcoolică, etc. În unele cazuri se înregistrează remisia acestor afecțiuni.

chirurgia bariatrica

Ce este mai exact chirugia bariatrică?

Există mai multe tipuri de intervenție bariatrică, cele mai cunoscute fiind:

  • Balonul gastric
  • Plicatura gastrică/Gastroplicatura
  • Gastrectomia longitudinală Sleeve/Gastric Sleeve (îndepărtarea unei porțiuni a stomacului)
  • Bypass Gastric Roux-on-Y (se izolează complet o mică porțiune a stomacului care se conectează la intestinul subțire)
  • SADI-S (Bypass duodeno-ileal asociat cu Gastric Sleeve)
chirurgia bariatrica

Aceste tipuri de intervenție ajută la scăderea în greutate și îmbunătățirea stării de sănătate pe termen lung prin următoarele mecanisme:

  1. Restricția aportului alimentar – micșorarea stomacului va reduce cantitatea de alimente care poate fi consumată
  2. Malabsorbție – va fi absorbită o cantititate redusă de calorii și nutrienți.
  3. Modificări la nivel metabolic – creșterea senzației de sațietate și scăderea senzației de foame. Astfel, pacientul reușește să controleze consumul de alimente după operație.

Cum știu dacă pot beneficia de o intervenție chirugicală bariatrică?

Conform ghidurilor de specialitate, pentru a putea fi un candidat eligibil pentru intervenția bariatrică, pacientul trebuie să întrunească anumite criterii pentru ca intervenția să fie cu adevărat în beneficiul acestuia:

  1. IMC-ul (indicele de masă corporală) ≥ 40 kg/mp
  2. IMC-ul ≥ 35 kg/mp + cel puțin 1 comorbiditate asociată obezității (prediabet/diabet zaharat tip 2, sindrom de apnee în somn, hipertensiune arterială, boală de reflux gastroesofagian, dislipidemie, afectarea severă a calității vieții, astm, insuficiență venoasă, steatoză hepatică nonalcoolică, incontinență urinară severă, osteoartrită) și multiple încercări de scădere ponderală eșuate.

Odată luată decizia de a apela la acest tip de intervenție, pacientul trece printr-o serie de investigații și consultații de specialitate pentru a obține avizul operator din partea echipei medicale multidisciplinare: chirurgie generală, pneumologie, gastroenterologie, cardiologie, diabet, nutriție și boli metabolice și psihologie. Toate aceste investigații sunt necesare pentru a ne asigura că pacientul poate fi operat în condiții de siguranță și că va beneficia de cea mai bună îngrijire pre și postoperatorie.

După intervenția chirurgicală pacientul urmează recomandările echipei medicale multidisciplinare și revine la control periodic, unde:

  • se recoltează analize de sânge și urină – monitorizarea afecțiunilor anterioare intervenției, iar în cazul în care sunt prezente unele deficite nutriționale, acestea să poată fi corectate. De asemenea, în funcție de necesitate poți fi îndrumat către un medic specialist (de exemplu, dacă valoarea glicemiei va fi peste limitele normale, vei fi îndrumat către un medic diabetolog) care să îți ofere cel mai bun plan de tratament.
  • se urmărește evoluția scăderii în greutate
  • se pune accent pe alimentația postoperatorie, pe cantități și alimente care să te ajute să îți atingi obiectivele.
  • se previne recâștigul ponderal (creșterea în greutate).

Cum te poate ajuta dieteticianul specializat în chirurgia bariatrică?

Îți oferă soluții practice și ușoare pentru a include recomandările nutriționale în viața de zi cu zi.

Aceste recomandări sunt adaptate la preferințele individuale, toleranțe alimentare, gradul de activitate fizică, stil de viață, buget și se mulează pe programul tau. Dieteticianul este cel care te va susține cel mai mult în sincronizarea programului tău de viață cu modul în care este potrivit și sigur să te alimentezi.

chirurgia bariatrica

Cât ar trebui să scad în greutate?

Numărul de kilograme pierdute este diferit în funcție de tipul de intervenție bariatrică și de la persoană la persoană.

În cazul persoanelor care au beneficiat de By-pass Gastric se estimează o scădere în greutate în medie de 77% din greutatea de dinainte de operație, la un an de la intervenție(1). Pierderea în greutate la pacienții cu Gastric Sleeve se estimează la 30-50% din greutatea inițială, la 6-12 luni de la intervenție. (2)

(1),(2) Nutrition Manual, Cleveland Clinic Florida, Bariatric & Metabolic Institute (2016)

Intervenția bariatrică reprezintă o soluție care poate ușura scăderea în greutate, însă o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos îți va menține rezultatele obținute pe termen lung.

Autor:

Sorina Boariu – Nutriționist-dietetician, Educator în diabet acreditat de Federația Internațională de Diabet

Accesarea serviciilor medicale se face cu programare prealabilă la numărul de telefon 0755 070 138 sau online:

Nutriția înainte, în timpul și după exercițiu fizic

Nutriția înainte, în timpul și după exercițiu fizic

Nutriția înainte, în timpul și după exercițiul fizic influențează semnificativ performanțele sportivului. Dieta adecvată va optimiza antrenamentul și va ajuta în perioada de recuperare. Contrar mitului „poți mânca oricât, atât timp cât faci sport” organismul are cerințe specifice în funcție de perioada zilei, de tipul și intensitatea efortului fizic, dar și de antrenament.

citește mai mult
Fenomenul de suprasolicitare

Fenomenul de suprasolicitare

Alimentația, odihna și sportul completează tabloul unui stil de viață sănătos, fiind necesar să menținem un echilibru între acestea pentru a putea obține maximul de beneficii. Este bine cunoscut faptul că alimentația echilibrată și activitatea fizică contribuie la îmbunățirea/menținerea stării de sănătate (fizică și psihică), menținerea unei greutăți corporale optime, reducerea riscurilor cardiovasculare, iar la finalul zilei, odihna, implicit somnul, este funcția esențială…

citește mai mult
Email

posta@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter