Cum alegi nutriționistul?

Nutriționist, dietetician, food coach, health coach, consilier în nutriție, tehnician nutriționist etc. Pe cine alegi?

Umanitatea a supraviețuit de-a lungul timpului beneficiind de o intuiție nutrițională surprinzătoare. Și totuși, de ce avem nevoie de specialiști care să ofere îndrumare în acest sens?

Odată cu progresele din domeniul agriculturii și ale industriei alimentare, implicit performanțele medicinii moderne, am început să înțelegem impactul pe care îl are nutriția asupra fiziologiei și patologiei umane.

Dar, mai ales, am descoperit practici dietetice prin care putem „manipula” în beneficiul nostru ceea ce mediul și zestrea genetică nu permit. Astfel a încolțit și a înflorit ideea și practica terapiei nutriționale medicale.

Ideea nu este nouă, existând de mii de ani evidențe ce susțin rolul alimentației în menținerea stării de sănătate, în prevenirea și tratarea afecțiunilor, însă abia recent beneficiem de documentarea științifică riguroasă care să transforme aceste observații în norme de bune practică în domeniul nutriției, ca ramură a medicinii preventive și curative

Atunci când se strică mașina, consulți un mecanic cu experiență. Atunci când este defectă instalația electrică, apelezi la un electrician competent.
De ce ai acționa diferit când vine vorba de modul în care te alimentezi și de menținerea, ori dobândirea stării de sănătate printr-o nutriție corectă?

Mai jos sunt sunt redate calificările nutriționistului prin care se diferențiază de așa-zișii „specialiști” în nutriție care nu beneficiază de aceeași pregătire medicală, prin studii universitare și postuniversitare, dar își atribuie un statut similar. Ai grijă pe mâinile cui lași în grijă sănătatea ta și a familiei!

În prezent, în România, bolile care prezintă o componentă nutrițională precum sunt obezitatea, diabetul zaharat, dislipidemiile, afecțiunile gastrointestinale, cardiovasculare și renale, unele forme de cancere etc. manifestă un trend ascendent îngrijorător.

Pe lângă abordarea alopată (diagnosticarea prin mijloace medicale moderne și adoptarea unei terapii medicamentoase corespunzătoare), aceste patologii care interesează nutriția și metabolismul pot beneficia cu succes și de TERAPIE MEDICALĂ NUTRIȚIONALĂ.

Responsabilii pentru dietetica clinică sunt reprezentați de medicii nutriționiști și/sau nutriționiștii-dieteticieni.

Din pricina informațiilor cu privire la nutriție din mediul online, fără a exclude confuziile referitoare la titlurile ce fac trimitere la știința nutriției și dieteticii, este necesară clarificarea anumitor termeni și alocarea corectă a competențelor.

Medicii nutriționiști sunt cei care au absolvit facultatea de Medicină Generală și s-au specializat pe nutriție urmând programe de rezidențiat, de licență sau postuniversitare.

Termenii „nutriționist” și „dietetician” sunt considerați interschimbabili, însă încadrarea considerată cea mai corectă este cea de „dietetician” sau „nutriționist-dietetician” autorizat. Practica este adoptată și în statele care beneficiază de o cultură și o experiență mai vastă privind practicarea acestei profesii comparativ cu România (Registred Dietitian în cazul statelor membre ale Uniunii Europene și al Canadei, Registred Dietitian Nutritionist în Statele Unite ale Americii, Accredited Practising Dietitian în Australia).

Această profesie este reglementată provizoriu de Asociația Dieteticienilor din România, respectiv Asociația Română de Nutriție și Dietetică, până la înființarea Colegiului Dieteticienilor din România.

În sprijinul acestor asociații naționale vine Federația Europeană a Asociațiilor de Dieteticieni (European Federation of the Associations of Dietitians, EFAD), respectiv Confederația Internațională a Asociațiilor Dieteticienilor (International Confederation of Dietetic Associations, ICDA), al căror rol este reprezentat de promovarea profesiei de dietetician și dezvoltarea acesteia din punct de vedere științific și profesional.

Definiția și rolul dieteticianului în rândul profesioniștilor în sănătate conform Confederației Internaționale și a Federației Europene a Asociațiilor Dieteticienilor menționează obligativitatea unei calificări în Nutriție și Dietetică, recunoscută de autoritățile naționale, dieteticianul aplicând astfel știința nutriției în scopul educării grupurilor de persoane și a indivizilor cu privire la alimentație, atât în starea de sănătate, dar și de boală.

Astfel, în România, absolvenții specializării „Nutriție și Dietetică” din cadrul Universităților de Medicină și Farmacie din diferite orașe ale țării (Cluj, Târgu-Mureș, Iași, Timișoara, etc.), în urma celor 3 ani de studii de licență, dețin titlul de nutriționist-dietetician/dietetician licențiat, majoritatea urmând programe de studii masterale în Nutriție și Dietetică cu o durată de 2 ani. Pentru a-și exercita profesia în continuare, aceștia trebuie să realizeze activități de formare medicală continuă (participarea activă sau pasivă la cursuri, congrese, stagii practice, publicații științifice, etc), inclusiv necesită reeavaluarea periodică a cunoștințelor în domeniul de referință.

Atunci când ai nevoie de un specialist în nutriție, asigură-te că persona în cauză deține calificările necesare. Nutriționistul dietetician licențiat, respectiv medicul nutriționist, sunt cei mai în măsură să te ghideze, ținând cont de particularitățile organismului și de patologiile existente după caz, de preferințele alimentare, se vor concentra strict asupra nevoilor individuale și vor ajusta progresiv obiectivele intervenției medicale nutriționale pentru obținerea rezultatelor scontate.

INTERVENȚIA MEDICALĂ NUTRIȚIONALĂ este un proces de durată, aliniat celor mai actuale evidențe științifice din domeniul nutriției, care asigură siguranță și eficiență pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung.

Alege partenerul potrivit atunci când pornești pe acest drum!

Nutriția înainte, în timpul și după exercițiu fizic

Nutriția înainte, în timpul și după exercițiu fizic

Nutriția înainte, în timpul și după exercițiul fizic influențează semnificativ performanțele sportivului. Dieta adecvată va optimiza antrenamentul și va ajuta în perioada de recuperare. Contrar mitului „poți mânca oricât, atât timp cât faci sport” organismul are cerințe specifice în funcție de perioada zilei, de tipul și intensitatea efortului fizic, dar și de antrenament.

citește mai mult
Fenomenul de suprasolicitare

Fenomenul de suprasolicitare

Alimentația, odihna și sportul completează tabloul unui stil de viață sănătos, fiind necesar să menținem un echilibru între acestea pentru a putea obține maximul de beneficii. Este bine cunoscut faptul că alimentația echilibrată și activitatea fizică contribuie la îmbunățirea/menținerea stării de sănătate (fizică și psihică), menținerea unei greutăți corporale optime, reducerea riscurilor cardiovasculare, iar la finalul zilei, odihna, implicit somnul, este funcția esențială…

citește mai mult
Email

posta@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter