Atitudinea față de obezitate sau cum putem fi noi parte din soluție
Ziua Mondială Împotriva Obezității are loc în data de 11 octombrie anual, și își propune creșterea gradului de conștientizare a riscurilor pe care supraponderea și obezitatea le implică.
Ziua Mondială Împotriva Obezității are loc în data de 11 octombrie anual, și își propune creșterea gradului de conștientizare a riscurilor pe care supraponderea și obezitatea le implică. Anul 2018 este dedicat neutralizării stigmatului obezității, una dintre cele mai actuale forme de discriminare acceptate la nivel social.
Sensul inițial al termenului <stigmat>
Obezitatea constituie rezultatul globalizării („globesity”), al unui mediu obezogen, care ne încurajează să consumăm mai mult decât avem nevoie, mai des, la fiecare pas și la orice oră din zi și din noapte, al unei industrii alimentare ostile ce perturbă accesul la hrană de calitate, nutritivă. În acest caz este dificil de stabilit cât reprezintă responsabilitatea individului și cât este vina societății pentru pandemia de obezitate cu care ne confruntăm. Cu toate acestea, a fost formulat un set de norme prin care persoanele cu obezitate să fie „penalizate” pentru prezența excesului ponderal.
Mesajul este unul simplu: să nu fim noi „călăii” persoanelor cu tulburări de greutate, ci să fim parte din soluție.
*Potrivit unui studiu publicat în 2017 The New England Journal of Medicine obezitatea afecta în 2015 un total de 107.7 milioane de copii și 603.7 milioane de adulți la nivel mondial. Aceste cifre contrazic previziunile din 1997 ale Organizației Mondiale a Sănătății conform cărora abia în anul 2045 abia se va atinge pragul de 700 milioane de adulți cu obezitate.
Remisia diabetului. Terapia nutrițională la adulții cu diabet zaharat de tip 2
Remisia diabetului. Terapia nutrițională la adulții cu diabet zaharat de tip 2Circa 90% dintre diagnosticele de diabet zaharat de tip 2 sunt asociate stilului de viață deficitar, iar cea mai mare parte a cauzelor diabetului sunt modificabile, în mod particular dieta....
Cum alegi nutriționistul?
Cum alegi nutriționistul?Nutriționist, dietetician, food coach, health coach, consilier în nutriție, tehnician nutriționist etc. Pe cine alegi?Umanitatea a supraviețuit de-a lungul timpului beneficiind de o intuiție nutrițională surprinzătoare. Și totuși, de ce avem...
Sănătate în diferite forme și mărimi
Sănătatea în diferite forme și mărimiCultul dietelor „la modă” a generat o epidemie de insatisfacție față de propriul corp, independent de interpretarea medicală a indicelui de masă corporală. Cultul dietelor evaluează valoarea umană în funcție de greutatea...
andrei@clinicadenutritie.ro


