Atitudinea față de obezitate sau cum putem fi noi parte din soluție
Ziua Mondială Împotriva Obezității are loc în data de 11 octombrie anual, și își propune creșterea gradului de conștientizare a riscurilor pe care supraponderea și obezitatea le implică.
Ziua Mondială Împotriva Obezității are loc în data de 11 octombrie anual, și își propune creșterea gradului de conștientizare a riscurilor pe care supraponderea și obezitatea le implică. Anul 2018 este dedicat neutralizării stigmatului obezității, una dintre cele mai actuale forme de discriminare acceptate la nivel social.
Sensul inițial al termenului <stigmat>
Obezitatea constituie rezultatul globalizării („globesity”), al unui mediu obezogen, care ne încurajează să consumăm mai mult decât avem nevoie, mai des, la fiecare pas și la orice oră din zi și din noapte, al unei industrii alimentare ostile ce perturbă accesul la hrană de calitate, nutritivă. În acest caz este dificil de stabilit cât reprezintă responsabilitatea individului și cât este vina societății pentru pandemia de obezitate cu care ne confruntăm. Cu toate acestea, a fost formulat un set de norme prin care persoanele cu obezitate să fie „penalizate” pentru prezența excesului ponderal.
Mesajul este unul simplu: să nu fim noi „călăii” persoanelor cu tulburări de greutate, ci să fim parte din soluție.
*Potrivit unui studiu publicat în 2017 The New England Journal of Medicine obezitatea afecta în 2015 un total de 107.7 milioane de copii și 603.7 milioane de adulți la nivel mondial. Aceste cifre contrazic previziunile din 1997 ale Organizației Mondiale a Sănătății conform cărora abia în anul 2045 abia se va atinge pragul de 700 milioane de adulți cu obezitate.
Vrei un corp suplu? Spune NU dietelor cu termen de expirare!
Vrei un corp suplu? Spune NU dietelor cu termen de expirare!Kilogramele în plus sunt asociate în mod frecvent cu disconfortul estetic, deși din punct de vedere medical supragreutatea / obezitatea este recunoscută drept o boală cronică, complexă, recidivantă, cu o...
Cum recunoști o dietă „la modă”?
Cum recunoști o dietă „la modă”?Dorința de a pierde cât mai rapid și fără efort în greutate a avut drept consecință apariția multor așa-zise diete „la modă” sau comerciale, care promit rezultate uimitoare, ușor de obținut și într-un timp foarte scurt. Acum că au...
Am crescut în greutate. Rețin apa?
Am crescut în greutate. Rețin apa?Corpul uman este alcătuit în principal din apă, compoziția variind în funcție de sex și grupa de vârstă, de la 75% la copii, 60% la adulții tineri și 50% la vârstnici. "We are basically just cucumbers with anxiety." Noi oamenii suntem...
andrei@clinicadenutritie.ro


