Respect. Motivare. Succes. Alături de tine!

Experiența clinică ne-a adus în fața unei realități îngrijorătoare: pacienții își doresc, încearcă să se alimenteze mai sănătos, să își reducă greutatea, să își țină sub control afecțiunile cu impact asupra statusului nutrițional, dar de cele mai multe ori nu dispun de informațiile corecte sau le lipsește ghidajul profesional.

Senzaționalul curelor de slăbit „fără efort, a unui număr fantastic de kilograme într-un timp scurt”, miracolul „vindecării” bolilor cronice care de fapt nu cunosc vindecare, NU RESPECTĂ fiziologia corpului și nici adevărul științific.

Noi nu oferim senzaționalul. Ceea ce facem noi este medicină. 

Indicația medicală nutrițională RESPECTĂ fiziologia organismului și vizează consolidarea obiceiurilor și comportamentelor alimentare sănătoase. Rezultatele se obțin în timp și durează pe termen lung, în deplină siguranță pentru sănătatea dvs.

Intervenția medicală nutrițională constituie un proces de durată, care se desfășoară în mai multe etape, în mod și timpi diferiți de la persoană la persoană, în funcție de scopul acesteia (managementul greutății corporale, managemntul diferitelor afecțiuni, nutriția în sarcină, consiliere pentru creșterea performanței sportive etc.).

1. Evaluare inițială (ședință 45-60 min)

» Analiza completă a compoziției corporale cu analizor profesional cu bioimpedanță (greutate, înălțime, circumferință abdominală, masă musculară, țesut adipos subcutanat și intraabdominal)

» Interpretarea rezultatelor

» Evaluarea obiceiurilor și preferințelor alimentare

» Interpretarea și recomandarea analizelor de laborator

2. Plan alimentar PERSONALIZAT

Planul alimentar săptămânal este conceput de către nutriționiștii Clinicii ținând cont de:

» nevoile energetice și nutriționale unice ale organismului, în funcție de sex, vârstă, indici antropometrici

» preferințele alimentare

» activitatea fizică

» obiectivele intervenției (optimizarea alimentației, control ponderal, managementul unor afecțiuni, susținerea performanțelor sportive etc.).

3. Monitorizare lunară (control 15-30 minute)

» Evaluarea rezultatelor obținute în urma modificărilor dietetice și de stil de viață recomandate cu analiza compoziției corporale

» Consiliere nutrițională pentru consolidarea cunoștințelor dobândite și transmiterea de informații noi

» Stabilirea noilor obiective pentru a atinge rezultatele dorite.

Specializări Clinica de Nutriție

În cadrul Clinicii de Nutriție poți găsi îndrumare atât pentru gestionarea greutății, dar și pentru controlul afecțiunilor cronice în special (diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli digestive, diferite cancere, afecțiuni la nivelul ficatului, rinichilor etc.).

Echipa formată din medici și dieteticieni licențiați, oferă motivația și suportul de informații teoretice și practice, necesare pentru modificarea stilului de viață.

La baza oricărei schimbări considerăm că stă educația și adevărul științific. De aceea recomandările noastre se bazează pe dovezile științifice și se află în concordanță cu ghidurile medicale internaționale de actualitate.

Programele medicale nutriționale se adresează adulților și copiilor.

 

N

Nutriție și Obezitate

Managementul nutrițional al greutății

Chirurgie bariatrică (indicație chirurgie bariatrică, consiliere nutrițională pre și postoperator)

N

Nutriție clinică

Boli cardiovasculare

Boli renale

Afecțiuni oncologice (neoplazii)

Tulburări digestive (boală de reflux gastroesofagian, gastrită, ulcer gastric, ulcer duodenal, sindromul de intestin iritabil, afecțiuni inflamatorii intestinale, rezecții ale segmentelor tubului digestiv, etc.)

Tulburări de comportament alimentar (bulimie, anorexie, mâncat compulsiv)

N

Diabet zaharat și boli metabolice

Managementul integrat al greutății și al complicațiilor diabetului

Managementul nutrițional al bolilor metabolice (hiperuricemie, gută, hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie etc.)

Consiliere nutrițională individuală diabet zaharat tip 1/tip 2

Consiliere nutrițională diabet gestațional

N

Nutriție specială

Consiliere nutrițională în alergii alimentare

Consiliere nutrițională în boli autoimune (boala celiacă, tiroidită autoimună)

Dietă vegetariană și vegană

Dietă în funcție de profilul genetic

N

Nutriție preconcepțională, în sarcină și alăptare

Managementul nutrițional al greutății înainte, în sarcină și după naștere

Consiliere nutrițională pentru prevenirea diabetului gestaționl

Consiliere nutrițională în perioada alăptării*

* Consiliere nutrițională în vederea diversificării sugarului

N

Nutriție pentru performanța sportivă

Indicație nutrițională pentru susținerea efortului și atingerea performanței sportive

Suplimentare nutrițională (în funcție de caz)

Viziune

Să constituim un etalon în educația nutrițională pentru o comunitate sănătoasă și conștientă privind alegerile alimentare.

Misiune

Furnizarea de informație nutrițională credibilă, documentată științific și aplicabilă individului și comunității prin programe de intervenție medicală nutrițională.

Valori

Colaborare, muncă în echipă, abordare multidisciplinară
Integritate, etică și transparență
Confidențialitate
Promovarea dezvoltării profesionale permanente a colaboratorilor

Programează acum prima ta întâlnire cu specialiștii Clinicii de Nutriție și îți vom fi alături pas cu pas în drumul pe care ne angajăm să îl parcurgem împreună. 

Fă acum primul tău pas spre o viață mai sănătoasă!

Formăm o echipă cu tine și lucrăm în aceeași direcție. Motivația ta este direct proporțională cu rezultatul.

Email

posta@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter