DEPRESIA

Prevalența simptomelor clinice ale depresiei în rândul pacienților cu diabet este estimată la 30%, respectiv 10% când vorbim de tulburare depresivă majoră, dublu comparativ cu prevalența depresiei în rândul persoanelor fără o patologie cronică

Factori de risc pentru depresie la pacienții cu diabet zaharat:

• sexul feminin

• vârsta: adolescenții/adulții tineri și persoanele în vârstă

• instabilitatea financiară și sărăcia

• lipsa suportului familial/social

• control glicemic deficitar, în mod particular recurența hipoglicemiilor

• evoluția de lungă durată a diabetului

• prezența complicațiilor cronice specifice diabetului.

Factori de risc (și posibile mecanisme) pentru apariția diabetului la persoanele cu depresie:

• inactivitatea fizică și obezitatea, care favorizează instalarea rezistenței la insulină și

• stresul psihologic, care conduce la cronicizarea activării axei hipotalamo-pituitare-adrenale însoțită de creșterea secreției de cortizol.

Pacienții cu diabet și comorbidități din sfera sănătății mintale prezintă un risc crescut de a dezvolta sindrom metabolic, cel mai probabil prin asocierea a doi sau mai mulți factori după cum urmează:

• factori individuali (de exemplu, alegerile stilului de viață, dietă, consum de tutun, abuz de substanțe, sedentarism, inactivitate fizică, obezitate, grad scăzut de implementare a programelor de educație nutrițională/medicală)

• factori ce țin de boală (statusul proinflamator ce corespunde tulburării depresive majore sau simptomelor depresive, factori de risc posibili asociați cu patologia psihiatrică ce favorizează instalarea diabetului)

• factori ce țin de medicație (de exemplu, medicația psihiatrică poate avea efecte variabile asupra controlului glicemic, pot influența negativ greutatea și metabolismul lipidic)

• factori de mediu (de exemplu, accesul la servicii medicale, accesul la programe de screening și de monitorizarea a diabetului zaharat, suport social, programe de educație).

Având în vedere că „povara” gestionării diabetului aparține într-o proporție de 95% pacientului cu diabet, identificarea simptomelor depresive în special la pacienții cu diabet este esențială, mai ales că depresia constituie un factor de risc independent pentru reducerea aderenței la tratament și managementul individual defectuos al diabetului și al complicațiilor rezultate, inclusiv mortalitatea prematură.

Tratarea simptomelor depresive constituie o modalitate sigură de îmbunătățire a stării psihice, în paralel cu amelioararea controlului glicemic.

ANXIETATEA

Majoritatea persoanelor cu diabet, cu sau fără depresie, prezintă uneori tulburări de anxietate, precum anxietate generalizată, atacuri de panică sau comorbidități ale stresului posttraumatic.

Anxietatea în rândul persoanelor cu diabet tip 1 sau 2 se poate instala atunci când diabetul este diagnosticat sau când apar primele complicații specifice al afecțiunii. Tulburările de anxietate influențează negativ viața pacientului și managementul diabetului zaharat prin cel puțin 3 moduri.

1. Episoadele severe de anxietate se suprapun frecvent peste simptomele de hipoglicemie, ceea ce face mult mai dificil ca persoana cu diabet să facă diferența între manifestările anxietății și simptomele glicemiei scăzute care necesită intervenție imediată.

2. Anxietatea preexistentă privind administrarea injectabilă a tratamentului sau a înțepăturilor frecvente pentru a extrage sângele capilar pot duce la apariția episoadelor severe de anxietate; atacurile de panică atunci când unele persoane află că au diabet nu sunt nici ele excluse.

3. Frica de a face hipoglicemie, o sursă comună de anxietate severă la persoanele cu diabet, îi pot determina pe pacienți să mențină în mod deliberat valorile glicemice mari, la limita superioară. De asemenea, părinții copiilor cu diabet tip 1 sunt la risc de a prezenta o frică extremă de hipoglicemie.

TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT ALIMENTAR

Femeile cu diabet tip 1 prezintă un risc de 2 ori mai mare de a dezvolta tulburări de comportament alimentar și de 1.9 ori mai mare de a avea perturbări alimentare cu manifestări subclinice comparativ cu femeile care nu au diabet zaharat.

Printre perturbările alimentare observate frecvent la fetele și femeile cu diabet tip 1 se numără consumul unei cantități excesive de alimente (binge-eating) și utilizarea dependenței de insulină ca mijloc de control al greutății, prin inducerea eliminării caloriilor prin urnină, fie prin omisiunea insulinei, fie prin dozare insuficientă. Aceste comportamente nesănătoase au fost raportate la 31% până la 40% dintre persoanele de sex feminin cu diabet tip 1 și vârste cuprinse între 15 și 30 ani. Mai mult decât atât, tendința este ca aceste perturbări să persiste și să se agraveze cu timpul.

Sindromul de alimentație nocturnă este mult mai prevalent în rândul persoanelor cu diabet tip 2 cu simptome depresive. Această tulburare este caracterizată printr-un consum de alimente ce depășește 25% din aportul caloric zilnic, după cină, respectiv atunci când persoana în cauză se trezește din somn pentru a mânca, în medie de cel puțin 3 ori pe săptămână. Sindromul de alimentație nocturnă favorizează creșterea în greutate, alterarea echilibrului glicemic și creșterea numărului și a severității complicațiilor specifice diabetului zaharat.