Chirurgia bariatrică sau chirurgia obezității se referă la operațiile efectuate la nivelul stomacului și/sau intestinului, care au ca rezultat scăderea rapidă în greutate la pacienții cu obezitate, în scop curativ. Este un tratament sigur, pe termen lung, având ca efect îmbunatățirea stării de sănătate și prevenirea sau tratarea…
Pachețelul cu sănătate – ce le punem în pachețel școlarilor?
Pachețelul cu sănătate – Ce le punem copiilor în pachețel la școală?
Pachețelul la școală joacă un rol esențial pentru susținerea performanțelor academice și a statusului nutrițional.
Deoarece sfaturi tot am mai dat, anul acesta am ales să dezbatem un subiect mai delicat și mai puțin atins în postările ușor de „digerat” din mediul online. Anume, malnutriția la copiii de vârstă școlară.
Când auzim cuvântul MALNUTRIȚIE ne imaginăm un copil fragil, slăbit, înfometat. Însă din punct de vedere medical, malnutriția este o secure cu două tăișuri.
Malnutriția face referire la deficiențele, excesul sau dezechilibrul privind aportul de energie, proteine și/sau alți nutrienți. Contrar uzului comun, malnutriția cuprinde ambele, denutriția și supranutriția
-
Denutriția: apare ca urmare a unui consum în mod constant insuficient de alimente pentru a asigura necesarul nutrițional zilnic, cu precădere dintre cele cu densitate nutrițională crescută. Astfel se instalează deficiențe vitaminice, minerale, de macronutrienți, consecutive lipsei de aport. De asemenea, există situații particulare în care denutriția este rezultatul absorbției și/sau a utilizării deficitare a nutrienților de către organism.
-
Supranutriția: face referire la aportul cronic de alimente care depășește necesarul nutrițional zilnic, rezultând astfel supraponderea și/sau obezitatea. A se înțelege pe lângă CONSUMUL INADECVAT DE MARE din alimente intens procesate, cu adaos crescut de sare, zahăr și grăsimi, APORTUL INSUFICIENT DE MICRONUTRIENȚI, vitamine și minerale în special.
Deoarece adaptarea la noul program matinal poate predispune școlarul la neglijarea micului dejun, iar pachețelul nutritiv la școală este frecvent înlocuit cu un dulce, covrig, o felie de pizza, snacks, orice banii de buzunar pot cumpăra, supraponderea și obezitatea, ca forme ale malnutriției spun lesne și răspicat „PREZENT” în sălile de clasă din România, și nu numai.
Iar pentru că prezentarea problemei este egală cu zero fără expunerea unor soluții, aveți câteva strategii pentru a-l ajuta pe școlar să aibă un start energic și sănătos, la școală și în viață.
Un somn odihnitor de minimum 8-9 ore al copilului și planificarea în avans a mesei.
Împreună ar putea consolida obiceiul de a servi zilnic un mic dejun sănătos, fiind una dintre condițiile principale pentru menținerea activității intelectuale optime a elevilor pe parcursul orelor de curs.
Accentul se pune pe echilibrul caloric și calitatea nutrienților micului dejun.
Astfel, micul dejun trebuie să asigure 20-25% din necesarul energetic al copiilor și adolescenților, fiind compus din:
– dintr-un produs lactat (lapte, iaurt, brânză dulce de vaci, urdă, brânză cottage, telemea slabă),
– vegetale și/sau fructe proaspete alături de un produs pe bază de cereale (pâine din făină integrală, fulgi de cereale fără adosuri de zahăr).
– pentru varietate este indicată includerea și alternarea surselor de proteine non-lactate: carnea slabă, oul, brânza tofu, fructele oleaginoase.
Pachețelul la școală este pregătit de acasă, nu cumpărat
Un sandwich din două felii de pâine integrală, unse cu cremă de brânză și felii de legume, cu unt de arahide, o lipie cu hummus și legume, un iaurt mic, o felie cașcaval, ou fiert.. de ce nu? și un fruct cu nucifere cât să le numeri la degetele de la o mână, nu mai mult (migdale, caju, sferturi de miez de nucă) atunci când zilele de școală devin prea lungi și trebuie îndulcite.
Aceastea sunt variante care fac pachețelul nutritiv și delicios, pentru a asigura un aport constant de nutrienți de calitate și nu CALORII GOALE precum alternativele din comerț.
Hidratarea se face cu apă, nu cu alte lichide calorice.
Asigură-te că micul dejun al copilului tău include și o sursă optimă de fluide reprezentată de apă, lapte sau ceai neîndulcit și doar ocazional fructe sau legume sub formă de sucuri.
De asemenea, consumul constant de apă pe tot parcursul zilei este esențial pentru performanța intelectuală. Ajută-l să înțeleagă faptul că băuturile răcoritoare nu reprezintă o alternativă pentru satisfacerea senzației de sete.
Responsabilitatea pentru sănătatea copiilor, obiceiurile și comportamentele alimentare în acest caz, vă aparține, dragi părinți. Iar cel mai bun mod prin care copiii învață este prin imitare și exemplu propriu.
Așa că, fiți un model pentru copiii dvs. și integrați alimentația echilibrată, micul dejun și pachețelul în rutina zilnică. Și când e cazul, militați pentru schimbare la nivel de clasă, școală, pentru că, deși lipsește din programa școlară, nutriția sănătoasă e o piatră de temelie la fundația vieții de viitori adulți
Chirurgia bariatrică. Ce presupune și cum știu dacă pot beneficia de o astfel de intervenție?
Alimentația în diabet. Ce avem voie să mâncăm după diagnosticul de diabet zaharat tip 2?
Alimentația în diabet este bazată pe principiile unei alimentații echilibrate, adică pe diversitate, alegeri alimentare bogate în vitamine și minerale, metode sănătoase de a găti, asocieri alimentare corecte și cantitate potrivită fiecărei persoane în funcție de gradul de activitate fizică. O astfel de alimentație…
Ce mănânci după sport, cât mănânci după sport, faci sport în primele săptămâni de dietă?
Activitatea fizică este o componentă importantă a unui stil de viață sănătos. Cu toate acestea, în zilele noastre procentul persoanelor care duc o viață activă este tot mai redus. Rolul activității fizice este unul important, însă,
posta@clinicadenutritie.ro