Pachețelul cu sănătate – ce le punem în pachețel școlarilor?

Pachețelul cu sănătate – ce le punem în pachețel școlarilor?

Pachețelul cu sănătate – Ce le punem copiilor în pachețel la școală?

Pachețelul la școală joacă un rol esențial pentru susținerea performanțelor academice și a statusului nutrițional.

Deoarece sfaturi tot am mai dat, anul acesta am ales să dezbatem un subiect mai delicat și mai puțin atins în postările ușor de „digerat” din mediul online. Anume, malnutriția la copiii de vârstă școlară.

Când auzim cuvântul MALNUTRIȚIE ne imaginăm un copil fragil, slăbit, înfometat. Însă din punct de vedere medical, malnutriția este o secure cu două tăișuri.

Malnutriția face referire la deficiențele, excesul sau dezechilibrul privind aportul de energie, proteine și/sau alți nutrienți. Contrar uzului comun, malnutriția cuprinde ambele, denutriția și supranutriția

  • Denutriția: apare ca urmare a unui consum în mod constant insuficient de alimente pentru a asigura necesarul nutrițional zilnic, cu precădere dintre cele cu densitate nutrițională crescută. Astfel se instalează deficiențe vitaminice, minerale, de macronutrienți, consecutive lipsei de aport. De asemenea, există situații particulare în care denutriția este rezultatul absorbției și/sau a utilizării deficitare a nutrienților de către organism.

  • Supranutriția: face referire la aportul cronic de alimente care depășește necesarul nutrițional zilnic, rezultând astfel supraponderea și/sau obezitatea. A se înțelege pe lângă CONSUMUL INADECVAT DE MARE din alimente intens procesate, cu adaos crescut de sare, zahăr și grăsimi, APORTUL INSUFICIENT DE MICRONUTRIENȚI, vitamine și minerale în special.

Deoarece adaptarea la noul program matinal poate predispune școlarul la neglijarea micului dejun, iar pachețelul nutritiv la școală este frecvent înlocuit cu un dulce, covrig, o felie de pizza, snacks, orice banii de buzunar pot cumpăra, supraponderea și obezitatea, ca forme ale malnutriției spun lesne și răspicat „PREZENT” în sălile de clasă din România, și nu numai.

Iar pentru că prezentarea problemei este egală cu zero fără expunerea unor soluții, aveți câteva strategii pentru a-l ajuta pe școlar să aibă un start energic și sănătos, la școală și în viață.

Un somn odihnitor de minimum 8-9 ore al copilului și planificarea în avans a mesei.

Împreună ar putea consolida obiceiul de a servi zilnic un mic dejun sănătos, fiind una dintre condițiile principale pentru menținerea activității intelectuale optime a elevilor pe parcursul orelor de curs.

Accentul se pune pe echilibrul caloric și calitatea nutrienților micului dejun.

Astfel, micul dejun trebuie să asigure 20-25% din necesarul energetic al copiilor și adolescenților, fiind compus din:

– dintr-un produs lactat (lapte, iaurt, brânză dulce de vaci, urdă, brânză cottage, telemea slabă),
vegetale și/sau fructe proaspete alături de un produs pe bază de cereale (pâine din făină integrală, fulgi de cereale fără adosuri de zahăr).
– pentru varietate este indicată includerea și alternarea surselor de proteine non-lactate: carnea slabă, oul, brânza tofu, fructele oleaginoase.

Pachețelul la școală este pregătit de acasă, nu cumpărat

Un sandwich din două felii de pâine integrală, unse cu cremă de brânză și felii de legume, cu unt de arahide, o lipie cu hummus și legume, un iaurt mic, o felie cașcaval, ou fiert.. de ce nu? și un fruct cu nucifere cât să le numeri la degetele de la o mână, nu mai mult (migdale, caju, sferturi de miez de nucă) atunci când zilele de școală devin prea lungi și trebuie îndulcite.

Aceastea sunt variante care fac pachețelul nutritiv și delicios, pentru a asigura un aport constant de nutrienți de calitate și nu CALORII GOALE precum alternativele din comerț.

Hidratarea se face cu apă, nu cu alte lichide calorice.

Asigură-te că micul dejun al copilului tău include și o sursă optimă de fluide reprezentată de apă, lapte sau ceai neîndulcit și doar ocazional fructe sau legume sub formă de sucuri.

De asemenea, consumul constant de apă pe tot parcursul zilei este esențial pentru performanța intelectuală. Ajută-l să înțeleagă faptul că băuturile răcoritoare nu reprezintă o alternativă pentru satisfacerea senzației de sete.

Responsabilitatea pentru sănătatea copiilor, obiceiurile și comportamentele alimentare în acest caz, vă aparține, dragi părinți. Iar cel mai bun mod prin care copiii învață este prin imitare și exemplu propriu.

Așa că, fiți un model pentru copiii dvs. și integrați alimentația echilibrată, micul dejun și pachețelul în rutina zilnică. Și când e cazul, militați pentru schimbare la nivel de clasă, școală, pentru că, deși lipsește din programa școlară, nutriția sănătoasă e o piatră de temelie la fundația vieții de viitori adulți

Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Organizat de:În colaborare cu:Cu sprijinul:Cu susținere din partea:14 - 16 noiembrie 2020 Cu ocazia ediției din acest an a Zilei Mondiale a Diabetului vă invităm sa participați la evenimentul online organizat pe platforma RoDIABET (OAMR). Înscrierea este simplă:...

citește mai mult
Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.Nu e ceva ce auzi des de la un medic, însă e un principiu în care noi credem. Ceea ce alegem să mâncăm are efecte profunde asupra stării de sănătate. În timp ce unele obiceiuri alimentare pot declanșa afecțiuni cronice,...

citește mai mult
Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the uglyDetoxifierea sau dietele detox sunt soluții populare, cu un public din ce în ce mai numeros, care promit eliminarea toxinelor din organism, redobândirea sănătății și chiar pierderea în greutate. E frumos! Oare e și...

citește mai mult
Email

posta@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter

Remisia diabetului. Terapia nutrițională la adulții cu diabet zaharat de tip 2

Remisia diabetului. Terapia nutrițională la adulții cu diabet zaharat de tip 2

Remisia diabetului. Terapia nutrițională la adulții cu diabet zaharat de tip 2

Circa 90% dintre diagnosticele de diabet zaharat de tip 2 sunt asociate stilului de viață deficitar, iar cea mai mare parte a cauzelor diabetului sunt modificabile, în mod particular dieta. Excesul de greutate sau obezitatea afectează aproximativ 80-90% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2 și joacă un rol crucial în relația dintre diabet și reducerea speranței de viață, implicit a calității vieții.

Nu promitem senzaționalul, este medicină. Explicăm de ce.

Contrar dietelor comerciale care promit zeci de kilograme „topite” în zile, săptămâni, o abordare medicală a obezității răspunde la întrebarea „CUM?” se realizează scăderea ponderală și nu „CÂT?”de mult sau cât de repede.

Beneficiile clinice ale intervenției medicale nutriționale se observă începând cu pierderea a 5-10% din greutatea corporală inițială în primele 3 luni, suficientă pentru a obține remisia parțială sau totală a diabetului zaharat de tip 2 și ameliorarea factorilor de risc cardiometabolici (scade tensiunea și se reduce medicația hipotensoare, se reduc trigliceridele, colesterolul total, LDL-colesterolul, fracția „rea” a colesterolului etc.).

Practicile intensive pentru optimizarea stilului de viață și-au dovedit eficiența în timp atât în ceea ce privește scăderea în greutate cât și în echilibrarea statusului glicemic. Acest lucru a fost confirmat în numeroase studii clinice cu grad crescut de evidență științifică publicate recent, dintre care amintim trial-ul AHEAD.

Potrivit acestui studiu la care au luat parte 5,145 adulți cu diabet zaharat tip 2 și exces de greutate, optimizarea stilului de viață a fost asociată cu o reducere a greutății cu o medie de 8.6% la un an de la inițierea studiului, comparativ cu grupul asuapra căruia nu s-a intervenit. Mai mult decât atât, 11.5% dintre participanții care au beneficiat de intervenție medicală ce a vizat modificarea stilului de viață, au obținut remisia parțială sau completă a diabetului zaharat de tip 2 la un an de la inițierea intervenției.

Nu spunem că rezultatele se obțin rapid sau fără efort. Ceea ce vă putem promite este însă permanentizarea acestora în deplină siguranță pentru sănătatea imediată și implicit pe termen lung.

Ce este remisia diabetului zaharat de tip 2?

Diabetul zaharat de tip 2 este o afecțiune cronică, deci incurabilă, cu o componentă dietetică majoră. Obezitatea ca urmare a unui exces caloric și provenit în special din lipide, grăsimi prăjite mai ales, alimente hiperprocesate cu adaos de zaharuri și grăsimi industriale, este principalul factor implicat în instalarea dezechilibrului metabolic. Circa 80% dintre pacienții cu diabet zaharat de tip 2 prezintă și surplus de greutate.

Reducerea excesului de grăsime corporală și mai ales a celei localizate pe și în organele abdominale, joacă un rol crucial în reechilibrarea metabolică și obținerea remisiei diabetului zaharat de tip 2.

Deși nu putem vorbi de vindecare în cazul diabetului zaharat de tip 2, remisia parțială sau completă a diabetului zaharat tip 2 prezintă numeroase avantaje, precum prevenirea complicațiilor specifice, uneori debilitante ori fatale – infarctul de miocard, accidentul vascular cerebral, nefropatia, retinopatia și neuropatia diabetică, reducerea sau întreruperea medicației și creșterea calității vieții.

Criteriile de remisie a diabetului zaharat de tip 2

REMISIA TOTALĂ A DIABETULUI ZAHARAT DE TIP 2:

  • glicemie pe nemâncate sub 100 mg/dl

  • HbA1c (hemoglobină glicolizată sau glicată) sub 5.7% în absența tratamentului.

REMISIA PARȚIALĂ A DIABEULUI ZAHARAT DE TIP 2:

  • glicemie pe nemâncate între 100 și 125mg/dl

  • HbA1c între 5,7% și 6,5% în absența tratamentului.

Chirurgia obezității (bariatrică) și remisia diabetului zaharat de tip 2

În mod tradițional, managementul clinic al diabetului zaharat de tip 2 se concentrează asupra controlului hiperglicemiilor și a prevenirii complicațiilor specifice pe termen mediu și lung.

Cu toate că managementul nutrițional și farmacologic deopotrivă sunt de primă intenție, cele mai semnificative rezultate privind remisia diabetului zaharat de tip 2 au fost remarcate la pacienții care au beneficiat de intervenție bariatrică – gastrectomie longitudinală sau gastric sleeve, respectiv bypass gastric Roux-on-Y.

Datele științifice de actualitate, în special din domeniul chirurgiei obezității, evidențiază reducerea greutății și pierderea excesului de grăsime, drept mecanismul cheie în obținerea remisiei diabetului zaharat de tip 2.

REMISIA DIABETULUI NU ÎNSEAMNĂ VINDECAREA DIABETULUI ZAHARAT DE TIP 2. Ea este definită ca tranziția de la criteriile de diagnostic ale diabetului zahart de tip 2 la valori glicemice caracteristice prediabetului sau regăsite la pacienții fără diabet zaharat ( valorile glucozei plasmatice <126 mg/dL, respectiv ale hemoglobinei A1c < 6.5%, în absența tratamentului antidiabetic).

Care sunt pacienții ce obțin remisia diabetului?

Caracteristicile întâlnite frecvent la persoanele ce au obținut remisia diabetului zaharat de tip 2 sunt:

  • evoluția scurtă a diabetului de la momentul diagnosticului, sub 5 ani

  • valori ale hemoglobinei A1c sau glicozilată sub 8%

  • administrarea a maximum 2 tipuri de antidiabetice orale

  • reducerea greutății cu >7% din cea inițială în primele 3 luni, prin modificări intensive și susținute ale stilului de viață.

Începe mai devreme optimizarea stilului de viață, altfel va fi prea târziu. Suntem alături de tine, noi te putem ajuta! Nutriționiștii Clinicii de Nutriție sunt primii din țară care dețin titlul de EDUCATORI ÎN DIABET acreditați de către Federația Internațională de Diabet (International Diabetes Federation, IDF).

Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Organizat de:În colaborare cu:Cu sprijinul:Cu susținere din partea:14 - 16 noiembrie 2020 Cu ocazia ediției din acest an a Zilei Mondiale a Diabetului vă invităm sa participați la evenimentul online organizat pe platforma RoDIABET (OAMR). Înscrierea este simplă:...

citește mai mult
Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.Nu e ceva ce auzi des de la un medic, însă e un principiu în care noi credem. Ceea ce alegem să mâncăm are efecte profunde asupra stării de sănătate. În timp ce unele obiceiuri alimentare pot declanșa afecțiuni cronice,...

citește mai mult
Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the uglyDetoxifierea sau dietele detox sunt soluții populare, cu un public din ce în ce mai numeros, care promit eliminarea toxinelor din organism, redobândirea sănătății și chiar pierderea în greutate. E frumos! Oare e și...

citește mai mult
Email

posta@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter
Cum alegi nutriționistul?

Cum alegi nutriționistul?

Cum alegi nutriționistul?

Nutriționist, dietetician, food coach, health coach, consilier în nutriție, tehnician nutriționist etc. Pe cine alegi?

Umanitatea a supraviețuit de-a lungul timpului beneficiind de o intuiție nutrițională surprinzătoare. Și totuși, de ce avem nevoie de specialiști care să ofere îndrumare în acest sens?

Odată cu progresele din domeniul agriculturii și ale industriei alimentare, implicit performanțele medicinii moderne, am început să înțelegem impactul pe care îl are nutriția asupra fiziologiei și patologiei umane.

Dar, mai ales, am descoperit practici dietetice prin care putem „manipula” în beneficiul nostru ceea ce mediul și zestrea genetică nu permit. Astfel a încolțit și a înflorit ideea și practica terapiei nutriționale medicale.

Ideea nu este nouă, existând de mii de ani evidențe ce susțin rolul alimentației în menținerea stării de sănătate, în prevenirea și tratarea afecțiunilor, însă abia recent beneficiem de documentarea științifică riguroasă care să transforme aceste observații în norme de bune practică în domeniul nutriției, ca ramură a medicinii preventive și curative

Atunci când se strică mașina, consulți un mecanic cu experiență. Atunci când este defectă instalația electrică, apelezi la un electrician competent.
De ce ai acționa diferit când vine vorba de modul în care te alimentezi și de menținerea, ori dobândirea stării de sănătate printr-o nutriție corectă?

Mai jos sunt sunt redate calificările nutriționistului prin care se diferențiază de așa-zișii „specialiști” în nutriție care nu beneficiază de aceeași pregătire medicală, prin studii universitare și postuniversitare, dar își atribuie un statut similar. Ai grijă pe mâinile cui lași în grijă sănătatea ta și a familiei!

În prezent, în România, bolile care prezintă o componentă nutrițională precum sunt obezitatea, diabetul zaharat, dislipidemiile, afecțiunile gastrointestinale, cardiovasculare și renale, unele forme de cancere etc. manifestă un trend ascendent îngrijorător.

Pe lângă abordarea alopată (diagnosticarea prin mijloace medicale moderne și adoptarea unei terapii medicamentoase corespunzătoare), aceste patologii care interesează nutriția și metabolismul pot beneficia cu succes și de TERAPIE MEDICALĂ NUTRIȚIONALĂ.

Responsabilii pentru dietetica clinică sunt reprezentați de medicii nutriționiști și/sau nutriționiștii-dieteticieni.

Din pricina informațiilor cu privire la nutriție din mediul online, fără a exclude confuziile referitoare la titlurile ce fac trimitere la știința nutriției și dieteticii, este necesară clarificarea anumitor termeni și alocarea corectă a competențelor.

Medicii nutriționiști sunt cei care au absolvit facultatea de Medicină Generală și s-au specializat pe nutriție urmând programe de rezidențiat, de licență sau postuniversitare.

Termenii „nutriționist” și „dietetician” sunt considerați interschimbabili, însă încadrarea considerată cea mai corectă este cea de „dietetician” sau „nutriționist-dietetician” autorizat. Practica este adoptată și în statele care beneficiază de o cultură și o experiență mai vastă privind practicarea acestei profesii comparativ cu România (Registred Dietitian în cazul statelor membre ale Uniunii Europene și al Canadei, Registred Dietitian Nutritionist în Statele Unite ale Americii, Accredited Practising Dietitian în Australia).

Această profesie este reglementată provizoriu de Asociația Dieteticienilor din România, respectiv Asociația Română de Nutriție și Dietetică, până la înființarea Colegiului Dieteticienilor din România.

În sprijinul acestor asociații naționale vine Federația Europeană a Asociațiilor de Dieteticieni (European Federation of the Associations of Dietitians, EFAD), respectiv Confederația Internațională a Asociațiilor Dieteticienilor (International Confederation of Dietetic Associations, ICDA), al căror rol este reprezentat de promovarea profesiei de dietetician și dezvoltarea acesteia din punct de vedere științific și profesional.

Definiția și rolul dieteticianului în rândul profesioniștilor în sănătate conform Confederației Internaționale și a Federației Europene a Asociațiilor Dieteticienilor menționează obligativitatea unei calificări în Nutriție și Dietetică, recunoscută de autoritățile naționale, dieteticianul aplicând astfel știința nutriției în scopul educării grupurilor de persoane și a indivizilor cu privire la alimentație, atât în starea de sănătate, dar și de boală.

Astfel, în România, absolvenții specializării „Nutriție și Dietetică” din cadrul Universităților de Medicină și Farmacie din diferite orașe ale țării (Cluj, Târgu-Mureș, Iași, Timișoara, etc.), în urma celor 3 ani de studii de licență, dețin titlul de nutriționist-dietetician/dietetician licențiat, majoritatea urmând programe de studii masterale în Nutriție și Dietetică cu o durată de 2 ani. Pentru a-și exercita profesia în continuare, aceștia trebuie să realizeze activități de formare medicală continuă (participarea activă sau pasivă la cursuri, congrese, stagii practice, publicații științifice, etc), inclusiv necesită reeavaluarea periodică a cunoștințelor în domeniul de referință.

Atunci când ai nevoie de un specialist în nutriție, asigură-te că persona în cauză deține calificările necesare. Nutriționistul dietetician licențiat, respectiv medicul nutriționist, sunt cei mai în măsură să te ghideze, ținând cont de particularitățile organismului și de patologiile existente după caz, de preferințele alimentare, se vor concentra strict asupra nevoilor individuale și vor ajusta progresiv obiectivele intervenției medicale nutriționale pentru obținerea rezultatelor scontate.

INTERVENȚIA MEDICALĂ NUTRIȚIONALĂ este un proces de durată, aliniat celor mai actuale evidențe științifice din domeniul nutriției, care asigură siguranță și eficiență pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung.

Alege partenerul potrivit atunci când pornești pe acest drum!

Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Organizat de:În colaborare cu:Cu sprijinul:Cu susținere din partea:14 - 16 noiembrie 2020 Cu ocazia ediției din acest an a Zilei Mondiale a Diabetului vă invităm sa participați la evenimentul online organizat pe platforma RoDIABET (OAMR). Înscrierea este simplă:...

citește mai mult
Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.Nu e ceva ce auzi des de la un medic, însă e un principiu în care noi credem. Ceea ce alegem să mâncăm are efecte profunde asupra stării de sănătate. În timp ce unele obiceiuri alimentare pot declanșa afecțiuni cronice,...

citește mai mult
Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the uglyDetoxifierea sau dietele detox sunt soluții populare, cu un public din ce în ce mai numeros, care promit eliminarea toxinelor din organism, redobândirea sănătății și chiar pierderea în greutate. E frumos! Oare e și...

citește mai mult
Email

posta@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter
Sănătate în diferite forme și mărimi

Sănătate în diferite forme și mărimi

Sănătatea în diferite forme și mărimi

Cultul dietelor „la modă” a generat o epidemie de insatisfacție față de propriul corp, independent de interpretarea medicală a indicelui de masă corporală.

 

Cultul dietelor evaluează valoarea umană în funcție de greutatea corpului, mărimea sau forma lui și judecă în mod negativ tot ceea ce nu se aliniază idealului de frumusețe (iar nu de sănătate). Această mentalitate este toxică indiferent de sex sau vârstă, însă cele mai afectate rămân în continuare femeile și în special adolescentele.

 

Dietele „la modă” nu au legătură cu starea de sănătate. Ele îți promit transformea fizică uimitoare – vei fi mai suplă, și toate beneficiile emoționale – vei fi mai drăguță și implicit te vei simți mai fericită.

Din start acestea resping ideea de acceptare de sine și transmit că fericirea ta este direct proporțională cu numărul de kilograme pierdute urmând recomandările lor.

Deși stigmatizarea, discriminarea pe baza greutății corporale se aplică întregului spectru al greutății, supraponderea și obezitatea sunt cele mai vizate, în special datorită afecțiunilor și complicațiilor medicale care pot rezulta în lipsa intervenției de specialitate.

Citește mai multe despre dietele „la modă” aici.

Viața multor femei este redusă la repetate încercări de a se încadra într-un tipar rigid de frumusețe și perfecțiune, o continuă luptă pentru acceptare.

Acceptarea de sine și acceptarea de către membrii societății ale căror standarde sunt în contradicție cu fiziologia corpului sau patofiziologia bolii care este de fapt obezitatea.

Stigmatizarea pe bază de greutate constituie o adevărată problemă la nivel mondial. Nu doar că nu face parte din soluție, chiar intensifică problema.

Astfel persoanele expuse stigmatizării sunt predispuse în mod paradoxal supraalimentației, cresc consumul de alimente, prezintă episoade de mâncat compulsiv, adesea evită realizarea activităților fizice, în special cele de grup, ceea ce conduce la creșterea în greutate, instalarea tulburărilor de alimentație etc., prin internalizarea prejudecăților legate de greutate corporală.

Fără a înțelege complexitatea obezității, privind din exterior, cu superficialitate, ea apare ca un deficit de voință, asociat unui exces de mâncare.

Obezitatea este însă consecința unei lupte lungi și dureroase cu acele kilograme, a numeroase „cure”, eșecuri, frustrări.

Este efectul dezinformării în masă prin popularizarea unor diete aberante menite să eșueze pe termen lung și să crească riscul recâștigului ponderal, cu sechele asupra metabolismului

Este rezultatul inadaptării unor mecanisme ancestrale de supraviețuire care nu s-au aliniat mediului obezogen, ce ne încurajează să consumăm mai mult decât avem nevoie, mai des, la orice oră din zi sau din noapte, la industria alimentară ostilă ce perturbă accesul la hrană de calitate, nutritivă.

Corpul meu m-a decepționat, a abandonat lupta cu kilogramele în plus, în ciuda eforturilor mele de a scădea în greutate!

Și totuși, responsabilitatea este de cele mai multe ori atribuită aproape exclusiv individului.

În concluzie,

vă invităm să exersăm împreună înțelegerea, empatia, dar mai ales acceptarea.

Să eliminăm această povară a obezității. Este timpul pentru o schimbare de paradigmă și să ne concentrăm pe educație nutrițională și optimizarea alimentației, a stilului de viață.

Indiferent de greutatea corpului, mărimea sau forma lui, nevoia noastră cea mai importantă este cea de a fi sănătoși.

Să ne iubim pe noi, să acceptăm persoanele din jurul nostru fără a le judeca, iar ceea ce putem schimba la noi sau în viața noastră pentru a atinge idealul se sănătate fizică, psiho-emoțională și socială, să facem.

Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Organizat de:În colaborare cu:Cu sprijinul:Cu susținere din partea:14 - 16 noiembrie 2020 Cu ocazia ediției din acest an a Zilei Mondiale a Diabetului vă invităm sa participați la evenimentul online organizat pe platforma RoDIABET (OAMR). Înscrierea este simplă:...

citește mai mult
Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.Nu e ceva ce auzi des de la un medic, însă e un principiu în care noi credem. Ceea ce alegem să mâncăm are efecte profunde asupra stării de sănătate. În timp ce unele obiceiuri alimentare pot declanșa afecțiuni cronice,...

citește mai mult
Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the uglyDetoxifierea sau dietele detox sunt soluții populare, cu un public din ce în ce mai numeros, care promit eliminarea toxinelor din organism, redobândirea sănătății și chiar pierderea în greutate. E frumos! Oare e și...

citește mai mult
Email

posta@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter
Vrei un corp suplu? Spune NU dietelor cu termen de expirare!

Vrei un corp suplu? Spune NU dietelor cu termen de expirare!

Vrei un corp suplu? Spune NU dietelor cu termen de expirare!

Kilogramele în plus sunt asociate în mod frecvent cu disconfortul estetic, deși din punct de vedere medical supragreutatea / obezitatea este recunoscută drept o boală cronică, complexă, recidivantă, cu o paletă variată de factori cauzali.

Semnele de întrebare apar în special atunci când:
  • îți spui „nu mă mai suport, nu-mi place de mine, de ceea ce văd în oglindă”
  • hainele ajung să fie neîncăpătoare – devine tot mai dificil să găsești haine care să se potrivească noilor < forme > etc.
Inevitabil se instalează dorința de a pierde în greutate: acum, ușor și cât mai rapid. Iar în întâmpinarea nevoilor tale, justificate sau nu, apar toate dietele comerciale care promit rezultate uimitoare, pierderea a X kilograme în Y zile, săptămâni sau nu mai mult de 3 luni, deoarece ne pierdem răbdarea.

Astfel, scopul unui program de intervenție medicală nutrițională în acest sens este reprezentat de reducerea sustenabilă în greutate, progresivă, care să poată fi menținută și peste 2, 3, 5, 10 ani, preferabil întreaga viață.

Acest lucru se poate realiza prin perseverență, prin furnizarea de informații nutriționale credibile, ce au o bază științifică solidă, simplificate pentru a fi aplicabile individului și comunității. Acestea se vor traduce la nivel de individ și prin extensie la nivelul întregii familii, prin corectarea obiceiurilor dietetice dăunătoare și integrarea graduală a principiilor de alimentație sănătoasă.

Pierderea kilogramelor în plus trebuie să constituie un „efect secundar” de dorit al optimizării stilului de viață, pe lângă ameliorarea parametrilor biochimici (glicemie, profil lipidic, status vitaminic și mineral etc.) care sunt de regulă modificați și însoțesc creșterea patologică în greutate, iar nu în cele din urmă îmbunătățirea calității vieții. Scăderea ponderală reprezintă una dintre modalitățile de control ale intervenției medicale nutriționale, iar nu un obiectiv în sine.

Dacă dorești o intervenție nutrițională eficientă, individualizată, te invităm la noi la clinică. Împreună dorim să constituim un etalon în educația nutrițională pentru o comunitate sănătoasă și conștientă privind alegerile alimentare. Îți oferim:

  • O abordare multidisciplinară managementului greutății, cât și tratamentul oricărei afecțiuni cu indicație medicală nutrițională, fie că este vorba de gută, diabet, hipertensiune, dislipidemie (ex: colesterol și/sau trigliceride peste limitele superioare), boli renale, afecțiuni digestive, anemii, cancer, boli endocrine și altele;Integritate, etică și transparență, confidențialitate;
  • Soluții reale, fără a sacrifica sănătatea sau plăcerea de a mânca;
  • Rezultate sustenabile pe termen lung, fără a pune în pericol sănătatea ta imediată și viitoare.
Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Ziua Mondiala a Diabetului – 2020

Organizat de:În colaborare cu:Cu sprijinul:Cu susținere din partea:14 - 16 noiembrie 2020 Cu ocazia ediției din acest an a Zilei Mondiale a Diabetului vă invităm sa participați la evenimentul online organizat pe platforma RoDIABET (OAMR). Înscrierea este simplă:...

citește mai mult
Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.

Ia-ți sănătatea de la fermă, nu de la farmacie.Nu e ceva ce auzi des de la un medic, însă e un principiu în care noi credem. Ceea ce alegem să mâncăm are efecte profunde asupra stării de sănătate. În timp ce unele obiceiuri alimentare pot declanșa afecțiuni cronice,...

citește mai mult
Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the ugly

Dietele detox. The good, the bad & the uglyDetoxifierea sau dietele detox sunt soluții populare, cu un public din ce în ce mai numeros, care promit eliminarea toxinelor din organism, redobândirea sănătății și chiar pierderea în greutate. E frumos! Oare e și...

citește mai mult
Email

andrei@clinicadenutritie.ro

tel. programări
0755.070.138
adresa
Iași, Șos. Păcurari nr. 70, Parter